ENIGMA OTILIEI COMENTARIU PDF

Romanul social realist de tip balzacian Enigma Otiliei — George Calinescu Perioada literara George Calinescu apartine perioadei interbelice si isi contureaza opera de tip roman in opozitie cu cele apartinand lui Camil Petrescu. In aceeasi perioada se remarca alti scriitori precum Mihail Sadoveanu sau Mircea Eliade. Momentul in care titlul se schimba este decisiv. In scrierea romanului, George Calinescu se bazeaza pe unele elemente de geneza. Intamplarea despre moartea lui Costache este preluata din propria biografie cand o ruda indepartata moare si celelalte neamuri patrund in casa acesteia ducand peste gradina, in spate, mare parte a obiectelor.

Author:Fesar Makazahn
Country:Dominica
Language:English (Spanish)
Genre:Sex
Published (Last):3 March 2014
Pages:51
PDF File Size:7.14 Mb
ePub File Size:9.39 Mb
ISBN:169-5-64819-996-3
Downloads:9886
Price:Free* [*Free Regsitration Required]
Uploader:Mekora



Seria exegezelor publicate de G. In publica o biografie a lui I. Paralel cu munca pe taramul criticii si al istoriei literare, G. Calinescu si-a cucerit un loc de prim-plan in randurile creatorilor literari. Calinescu cauta mereu in literatura viziunile grandioase, cuprinderile spirituale enorme, geometria marilor proiecte. N-are prejudecati de stil scoala , dar pretuieste, precum P.

Valery, stilul in faza clasicitatii lui. Scriitorii mari sunt, dupa opinia lui G. Calinescu, aceia cu imaginatie vasta, dar ordonata. Vocatia creatorului vibreaza in intreaga opera calinesciana, a carei viziune unitara si meticulos articulata are ceva din verticalitatea catedralelor gotice.

Definitorie pentru spiritul calinescian este simbioza demersului critic cu cel artistic. Din acest punct de vedere, opera calinesciana reprezinta fuziunea dintre creatie si interpretarea ei cu mijloacele critice. Primul este asemenea unei oglinzi: reflecta raza, o trimite inapoi.

Al doilea este asemenea unei prisme: refracta raza sub un anumit unghi, o modifica. Secolul al XX-lea reface distinctia dintre artist si critic, sub forta teoretizarilor lui Benedetto Croce.

Exista, spunea Croce, doua insusiri fundamentale: genialitatea si gustul. Cea dintai este creatoare si apartine artistului, cel de-al doilea este re-creator si defineste spiritul critic. Distinctia intre cele doua insusiri este numai aparenta. In fapt, ele sunt cosubstantiale. Diferenta se refera, insa, la directie. Geniul executa o miscare dinspre interior spre exterior, dinspre suflet spre lume. In cazul criticului, se produce o deplasare inversa, dinspre exterior spre interior, asadar, una de reintegrare sufleteasca.

Actul de interpretare este insotit de o emotie care il repune pe receptor in pozitia celui care a creat opera o recreare. Conceptia calinesciana a artei ca punct de interactiune intre creator si critic se revendica, asadar, din principiile lui Benedetto Croce.

Analiza romanului Inainte de a evidentia o maniera personala, inimitabila de a scrie, un stil inconfundabil prin forta de expresie a metaforei, calinescianismul inseamna un mod de a gandi estetic literatura. Orice opera este integrata intr-o categorie estetica, ce permite judecarea ei valorica intr-un anumit context istorico-literar, dar si universalizarea semnificatiilor faptului artistic.

In calitate de teoretician al romanului, desi recomanda consonanta dintre opera si orientarile moderniste in care ea apare, totusi, G. Calinescu si-a afirmat preferintele clasicizante, pledand in favoarea acelor teme, motive, personaje, capabile sa exprime continuturi universale.

El ii pretuieste indeosebi pe scriitorii clasici care au imaginatie vasta, indrazneala de a regandi universul in ample proiecte lirice sau epice precum M. Eminescu sau M. Sadoveanu , dar intr-o maniera ordonata, coerenta, cu un simt al continuitatii si al disciplinarii formelor artistice.

Simion , pentru creatia artistica durabila, care mizeaza pe valorile umane perene. De aceea, el s-a diferentiat programatic de scriitorii epocii sale, devenind autorul primelor romane citadine de factura clasica, nu analitice, nici psihologice, asa cum au scris Camil Petrescu, Hortensia Papadat-Bengescu, Anton Holban si altii.

Daca scriitori precum C. Negruzzi, Al. Odobescu, N. Filimon, B. Hasdeu, B. Delavrancea opteaza pentru un realism cu insertii romantice, romanele calinesciene conserva trasaturile clasicitatii. Balzacianismul n-a fost pentru G. Balzacianismul propriu-zis a infatisat ascensiunea burgheziei franceze, avide de castig, de ranguri inalte care sa-i certifice prestigiul abia consolidat; dornica sa parvina prin orice mijloace, fara scrupule, imorala, invidioasa pe clasa aristocratiei de sange, increzatoare numai in zeul prosperitatii, care este banul.

Descriind mecanismele dinamice ale noii societati franceze, H. De Balzac ordonase conflictele epice in jurul temei averii, introducand in literatura si doua motive adiacente, cel al arivistului, reliefand lupta acerba pentru acumulare materiala si parvenire sociala, si cel al mostenirii, dezvaluind relatiile fals sentimentale, adesea conflictuale, din interiorul familiilor bogate.

Calinescu adapteaza ambele motive la realitate economica si sociala a lumii citadine romanesti din deceniile al treile si al patrulea ale secolului actual. Astfel, critica literara de referinta a incadrat proza calinesciana in formula realismului clasic, cu unele accente romantice si chiar moderniste. Daca primul era mai apropiat de motivul balzacian al paternitatii, care l-a preocupat pe Calinescu si l-a determinat sa-l dezvolte in toate romanele sale, cel de-al doilea are avantajul de a sugera caracterul misterios si imprevizibil al eroinei, care ramane, pana la sfarsit, o enigma pentru cei care au iubit-o.

Tema romanului consta in procesul micii burghezii autohtone, urmarite nu atat in modestele ei tranzactii comerciale, cat in privinta alienarii a instrainarii omului de el insusi, din cauza vointei oarbe de a face avere. Interesele preponderent economice distrug coeziunea spirituala si relatiile intrafamiliale, intrigile si rivalitatile, pentru mostenire anuland afectivitatea dezinteresata.

In pofida consanguinitatii a legaturilor de sange , raporturile dintre ei sunt reci, tensionate, marcate de suspiciuni reciproce si interesate strict material, ajungand periodic la conflicte grave. Chiar Aglae Tulea isi jigneste fratele, sustinand ca acesta se senilizase si ca ar fi intretinut o relatie incestuala cu fiica lui vitrega, Otilia. Voind sa-l mosteneasca mai repede, ea intentioneaza sa-l puna sub epitropie supraveghere exercitata de rudele apropiate , ca sa-i controleze afacerile.

Clanul Tulea reprezinta o familie insolita, in care maniile artistice si senilitatea precoce a barbatilor Titi, Simion , se amestecau cu rautatea, aciditatea veninoasa si frigiditatea femeilor Aglae si fetele ei. Romanul devine, concomitent, o tragedia, prin moartea prematura a lui mos Costache, prin detramarea iluziilor sentimentale traite de Felix, prin evolutia deceptionanta a Otiliei care rateaza pe toate planurile vietii ei si prin imbatranirea solitara a mosierului Leonida Pascalopol, prietenul tinerilor orfani si ocrotitorul permanent al Otiliei.

Intr-un anumit sens, romanul poate fi considerat si o parodie a scopurilor derizorii ale micii burghezii romane, care se incapataneaza sa-si sporeasca zestrea materiala prin mosteniri sordide, ori acumulari accidentale, intr-o perioada cand marile averi se faceau prin lovituri financiare indraznete si de anvergura. Intriga romanului evolueaza pe doua planuri distincte: cel dintai sta sub semnul determinismului socio-economic si expune istoria sumbra a mostenirii lui Costache Giurgiuveanu; cel de-al doilea prezinta destinul unui intelectual, Felix Sima, urmarit din adolescenta si pana la maturitatea afirmarii sale, facand o cariera medicala stralucita si avand o experienta erotica complexa.

Daca membrii clanului Tulea sunt asistati, si, pe rand, santajati de arivistul si escrocul Stanica Ratiu, familia Giurgiuveanu primeste ajutorul dezinteresat al lui Felix si Pascalopol, tanarul si, respectiv, barbatul matur fiind amandoi indragostiti de Otilia.

Intre cele doua familii advesare traiesc, in conditii precare, cei doi veri orfani, mereu in cautarea unor posibili parinti spirituali: Otilia Marculescu, fiica celei de-a doua sotii decedate a lui Costache, pe care el va ezita mereu s-o adopte legal, de frica represaliilor surorii sale, si Felix Sima, baiatul unui reputat medic din Iasi, care, dupa moartea ambilor parinti vine, in , in Bucuresti, pentru a urma cursurile Facultatii de Medicina.

Romancierul picteaza veridic comedia umana a moravurilor burgheze si observa umanitatea sub latura ei morala, care merita sa fie satirizata. El are calitatea de autor omniscient, fapt ce ii ingaduie sa cunoasca totul despre personaje, sa emita aprecieri asupra lor si sa introduca propria lui perceptie caracterologica, in locul perspectivei eroilor sai.

Costache Giurgiuveanu tipul avarului simpatic, bonom, nedezumanizat este un proprietar de imobile vechi si de restaurante, complacandu-se naiv in iluzia longevitatii sale, in ciuda faptului ca era un om in etate. Iubind banii nu ca valoare in sine, nici ca instrument de evaluare a bunurilor detinute, ci ca pe o prezenta concreta, de care nu consimte sa se desparta precum Hagi Tudose, eroul lui Delavrancea , Costache, fara o pregatire in domeniul economic, nu investeste in nimic, nu finalizeaza nici un proiect, ca sa nu-i cheltuiasca.

Obsesia lui este aceea de a gasi locul cel mai potrivit, unde sa-si ascunda averea lichida, pazind-o de vigilenta rudelor lacome si indiscrete. Asa-zisa lui incercare de a construi o casa pentru Otilia este o parodie, caci achizitioneaza pe gratis materiale depreciate, provenite din demolari si amana, din avaritie, angajarea mesterilor necesari.

O iubeste pe Otilia si ar vrea s-o ajute, dar caracterul sau indecis, teama de Aglae si zgarcenia il impiedica sa-i legalizeze situatia fetei. Conflictul succesoral din jurul averii lui mos Costache se va incheia atat cu distrugerea celui mai putin rezistent batranul suferind , cat si cu destramarea celor doua familii: Costache moare dupa o noua criza vascular-celebrala, amplificata de socul furtului banilor pe care-i tine, imprudent, asupra lui de catre Stanica Ratiu, iar Otilia se va casatori cu Pascalopol, lasandu-l pe Felix sa-si implineasca dezideratul profesional.

Motivul intelectual-erotic al creatiei romanesti se dezvolta si el pe mai multe planuri, care se intersecteaza: devenirea profesionala a tanarului aspirant la cariera medicala, iubirea adolescentina si cea matura, care intra, uneori, in conflicte dureroase. Mult timp Otilia oscileaza intre cei doi pretendenti la mana ei, cautand cu luciditate alternativele: desi il iubeste pe Felix, simte ca nu este o partenera potrivita pentru un tanar ambitios si capabil de sacrificii, ca sa realizeze performanta in lumea stiintifica medicala; dupa cateva tribulatii sentimentale, se va casatori cu Leonida Pascalopol, care-i ofera ocrotirea calma a barbatului matur, trecut de furtunile vietii, bunastarea materiala, satisfacerea cu delicatete a capriciilor si obisnuinta de a fi ocrotita de acesta inca din copilarie.

Pentru Felix, ea va ramane o proiectie ideala a fericirii, o enigma a eternului feminin si prima iubire, pe care n-o va uita niciodata. Finalul romanului distruge iluziile sentimentale ale fostilor indragostiti, prin indicatiile scriitorului, voit prozaice, despre evolutia lor ulterioara: Pascalopol, imbatranind si fiind un epicureu intelept, ii va reda libertatea tinerei sale sotii, pastrand amintirea unei fericiri ce nu putea dura si mentinan o legatura de prietenie cu Otilia prin schimburi de epistole si fotografii.

Prozatorul sugereaza ca timpul necrutator va distruge gratia si spontaneitatea adolescentei de altadata, ca echilibrul ei instabil se va fixa, anuland insasi enigma feminitatii sale.

IFM 01D100 PDF

Romanul social realist de tip balzacian – Enigma Otiliei – George Calinescu (eseu)

.

CHICAGO ALAA AL ASWANY PDF

Călinescu - ENIGMA OTILIEI - Comentariu

.

Related Articles